Slide PESTE 80.000 DE CURSANȚI LEXIS ESTE GOLD PREPARATION CENTRE CAMBRIDGE. DETALII AICI CURSURI DE LIMBI STRĂINE DIN 1993 ÎN ROMÂNIA

CURSURILE LEXIS PENTRU PRE-JUNIORI

De ce iubesc copiii limbile străine? Nu este un secret faptul că parinții sunt persoanele cele mai influente din viața copilului. Părintele este primul și cel mai important ghid și model al școlarului. Nu este un secret nici faptul că înscrierea preșcolarilor sau școlarilor mici la un curs de limbi străine este preferința majorității părinților.

Interesul pentru educație se formează in familie, dar se dezvoltă la școală. Totul pornește de la respectul reciproc: copil – părinte – profesor. Succesul copilului depinde de toate lucrurile mari și de cele aparent minore care se întâmplă acasă, dar și la școală, iar de acest lucru noi am fost conștienți încă din 1993.

Am știut că programa adaptată permanent nevoilor actuale, manualele moderne, metodele și tehnicile de predare care provoacă necontenit dorința nativă de cunoaștere sunt vitale pentru primele experiențe școlare ale unui copil și pentru succesul de mai târziu.

Am știut și că elementul cel mai important care il atrage la școală pe elevul mic, pe adolescent și pe adult în egală măsură, este profesorul autentic. Acesta este cel care creează atmosfera plăcută din clasă, acea atmosferă  care stimulează, care înlătură plictiseala si oboseala. Profesorul autentic este cel care ii face pe cursanți să realizeze că sunt inteligenți, capabili și încrezători. Profesorul autentic este cel care ascultă, căruia îi pasă, care nu-și pierde speranța, care oferă copiilor zâmbete.

Știm că dumneavoastră căutați școala de limbi străine  care vă crează starea de bine, care vă oferă sentimentul că vă aflați printre prieteni și că niciun efort nu este in zadar. Vă invităm să ne contactați pentru mai multe detalii, pentru a găsi împreună varianta  optimă pentru copilul dumneavoastră.

Ce urmărim pentru copiii dumneavoastră?

  • să îi introducem într-un mediu prietenos și sigur, de descoperire și dezvoltare intelectuală, motrică, personală și de limbă;
  • să folosim povestea, jocul, muzica, ritmul și imaginea, desenele, decupajele și proiectele drept metode de predare;
  • să creăm treptat oportunități de dezvoltare a celor 4 abilități de limbă, începând cu cele de ascultare activă, de repetare, de vorbire ghidată și ulterior de citire și scriere (clasa I);
  • să își îmbogățească gradual vocabularul și structurile care îi vor ajuta să comunice despre lumea din jur;
  • să își exerseze abilitatea de a înțelege instrucțiuni și discursuri din ce în ce mai lungi;
  • să îi inițiem în a socializa în mod spontan într-o limbă străină;
  • să învețe să descifreze primele cuvinte în limba engleză și să le scrie;
  • să le dezvoltăm încrederea în sine și abilitățile de comunicare;
  • să le dezvoltăm spiritul de echipă,  pregătindu-i pentru viitorul în afara sălii de clasă.

Prin ce mijloace?

  • prin tehnici de predare specifice copiilor mici, precum TPR (Total Physical Response) – învățăm făcând și demonstrând;
  • prin ritm, muzică și mișcare;
  • prin alternarea activităților conform cu ciclul de atenție al copiilor de vârstă preșcolară;
  • prin abordarea sistematică și progresivă, ciclică a informației, progresul fiind astfel natural și plăcut;
  • prin dezvoltarea motricității fine și ulterior grosiere;
  • prin implicarea activă la ore, lucrând în perechi, echipe și în grupuri;
  • prin materiale care se potrivesc nevoilor și stilului de învățare ale fiecărui copil;
  • prin îmbinarea armonioasă și diversitatea materialelor folosite  povești și proiecte,  cântece, jocuri și tehnologie), toate ajutându-i să-și dezvolte imaginația și creativitatea, gândirea critică și abilitățile de soluționare a diferitelor probleme, inteligența interpersonala și emoțională;
  • printr-un scop clar și realizabil al lecțiilor, atins prin metode eficiente de implicare a fiecărui copil.

CURSURI DISPONIBILE

ENGLEZĂ ȘI GERMANĂ

  • Pre-juniori Kids (4 ani împliniți la 1 otombrie))
  • Pre-juniori 0 – 1 (5 – 6 ani împliniți la 1 octombrie)
  • Pre-juniori 2 (elevi clasa I)
  • Durata cursurilor: septembrie – iunie (60 ore didactice/an, 30 de săptămâni)
  • Grupe de 6-10 cursanți
  • Frecvența: 2 ședințe/ săptămână (1 oră didactică/ședință)

Pre-juniori Kids. EXPLORAREA EU-lui

Învățarea prin cele 5 arii de interes în dezvoltarea copilului: motrică, emoțională, artistică, socială și intelectuală.

Descriere: dobândirea unor competenţe de exprimare orală şi înţelegere a mesajelor audio în limba engleză, utilizarea unui vocabular adecvat vârstei, pronunţie şi intonaţie corecte, spontaneitate şi naturaleţe în conversaţie.

Pre-juniori 0 – Pre-juniori 1: EXPLORAREA PRIN JOC

Cursul își propune dezvoltarea unei atitudini deschise și pozitive fata de studiu în general si studiul limbilor straine în particular, printr-o varietate de activități cum ar fi: povești scurte și atrăgătoare, cântece, jocuri si rime.

Pre-juniori 2 (elevi clasa I): EXPLORATORII ABC

Cursul oferă activități potrivite nivelului de achiziționare a unei limbi străine: nivelul anterior fazei de producție (copilul înțelege în mod predominant, dar nu verbalizează), producere de limbaj în stadiul elementar (copilul poate comunica folosind cuvinte sau expresii scurte).

Folosirea materialalor auditive dă o notă jucăușă și reprezintă în același timp o modalitate amuzantă de a expune copilul la un nou set de termeni și structuri gramaticale și de a le revizui.

La ambele niveluri de vârstă sunt introduse conform programei școlare:
– activități interactive ce se realizează cu ajutorul tablei inteligente (video și jocuri lingvistice, exerciții pentru îmbunătățirea pronunției și intonației);
– activități finalizate prin proiecte de grup.

Vă invităm să ne contactați pentru mai multe detalii la telefon: 0786732810, e-mail: secretariat@lexis-romania.eu